Secretarul Comisiei de la Veneția, despre confiscarea mașinilor: În cazuri extreme, e justificabilă

Secretarul Comisiei de la Veneția, despre confiscarea mașinilor: În cazuri extreme, e justificabilă
Publicat: 08/05/2013, 14:09
Actualizat: 19/08/2014, 04:14

Thomas Markert, secretarul Comisiei de la Veneția, a declarat că recomandarea instituției sale este de ștergere din Constituție a articolului referitor la garantarea proprietății private, adăugând că i se pare justificabilă confiscarea mașinii în cazurile extreme de șoferi vitezomani.

„Recomandarea noastră este ca în privința articolului privind garantarea dreptului la proprietate să fie cel puțin ștearsă această propoziție (care garantează dreptul la proprietate privată și afirmă că se prezumă caracterul licit al dobândirii averii – n.r.)”, a spus Markert, care a dat și exemplul din Bulgaria, unde Comisia de la Veneția a avizat procedura specială de confiscare a proprietăților acelora care nu au putut justifica averea și neconformitatea acesteia cu venitul declarat.

De asemenea, întrebat despre opinia premierului Victor Ponta privind posibilitatea confiscării mașinilor șoferilor vitezomani care sunt surprinși circulând cu peste 200 kilometri la oră, Markert a răspuns că, în cazurile extreme, o astfel de măsură este justificabilă, deși în țările europene nu există o practică a confiscării mașinilor pentru încălcările Codului Rutier.

„Cred că în alte țări este posibil să fie confiscat instrumentul unei infracțiuni, dar de obicei nu este confiscată mașina unui șofer care încalcă Codul rutier, deoarece astfel de încălcări sunt foarte frecvente. Dar în acest caz extrem mie mi se pare justificabilă (confiscarea n.r.), nu cred că ar fi o problemă din punctul de vedere al standardelor europene”, a afirmat Markert.

El a arătat că nu e nicio problemă de drept privind ridicarea temporară a mașinii unui vitezoman de către polițiști, însă este un subiect de dezbatere dacă în ultimă instanță judecătorul poate hotărî confiscarea mașinii.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la dezbaterea organizată de Forumul constituțional, că este dispus să fie luat de guler și „dat afară din biroul de premier” pentru ideea de a se facilita printr-o prevedere constituțională confiscarea mașinilor provenite din infracțiuni.

Ponta a abordat problema drepturilor de proprietate, care ar putea fi modificare la revizuirea Constituției.

„Cred că trebuie să avem acele modernizări, upgradări, ale abordării unor drepturi fundamentale, cum e dreptul de proprietate. Da, eu de exemplu susțin, poate o să fiți uimiți, că ideea sechestrării și confiscării bunurilor provenite din infracțiuni este ceva necesar. Am văzut ieri câtă agitație a provocat o simplă afirmație a mea că am putea introduce, după o modificare constituțională, ca sancțiuni confiscarea unor bunuri folosite la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni”, a spus Ponta.

El a precizat că „toți apostolii proprietății” s-ar fi simțit lezați că vrea să confiște mașina cuiva care merge cu 250 de kilomentri pe oră printr-un sat din România.

„Eu cred că ar fi bine, și sunt dispus să-mi iau toate… să fiu luat de guler și dat afară din biroul de prim-ministru atât timp cât cred că e un lucru bun”, a mai afirmat premierul.

Ponta a susținut că dreptul de proprietate „sfânt, garantat” nu poate să împiedice dezvoltarea țării în ceea ce privește infrastructura.

„Faptul că facem autostrăzi care merg în zig-zag, ca să ocolim sau ca să ajungem la terenurile care trebuie expropriate… sunt lucruri care trebuie îmbunătățite și care se referă de fapt la o reglementare mai flexibilă, mai pragmatică, mai europeană a drepturilor constituționale”, a precizat premierul.

Premierul a mai menționat că este necesară modificarea legislației în ceea ce privește proprietatea și în cazul unor situații în care bunurile confiscate să poată fi valorificate înainte de finalizarea procesului în instanță.

„Avem situații în practică, acum de exemplu mașinile furate sau introduse prin contrabandă nu le poate valorifica Ministerul de Interne, stau într-un garaj la minister 4 ani, 5 ani, 7 ani, cât durează procesul și practic nu mai au nicio valoare în momentul în care se termină procesul. În toate țările UE mașina se valorifică și dacă cumva după 5 -6 ani este achitat inculpatul, statul îl despăgubește, dar noi acum la Interne suntem un fel de garaj de mașini furate”, a susținut Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că nu i s-ar părea excesiv ca în anumite situații să fie confiscate mașinile și motocicletele, ca sancțiune pentru abateri rutiere grave.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?